Marul si gravitatia sunt, de cand cu reveria lui Sir Isaac Newton, intrinsec legate. Si asta pentru ca marul nu a facut altceva decat sa respecte legea pietei si sa-i raspunda: respectiv a cazut atunci cand a trebuit, in capul cui a trebuit.

In era moderna, marul face acelasi lucru. Cade, exact atunci cand trebuie in mana consumatorilor care trebuie. Si carora le place atat de mult incat devin fani, il lauda de la unii la altii si marul devine Mar. La fel ca in pilda biblica, Marul devine Dorit. Doar ca si altii – multi – vor sa fie si ei mere. Si nu pot. Inca. De ce?

Stim cu totii ca 2 trilioane de dolari nu mai inseamna mare lucru! O bagatela, luate dolar, cu dolar. Asa ca ratingu’ ramane cum am stabilit.

Probabil ca asta or fi gandit membrii comisiei de rating de la S&P cand au luat istorica decizie, care va ramane in analele istoriei, ca doar d-aia e istorica.

Numai ca si-au gasit nasu’. Pentru ca, pentru Presedintele Obama, Yes We Can inseamna ca poate si trebuie sa-si ia ratingu’ inapoi. Nici nu mai are sens sa discutam daca decizia a fost sau nu corecta. Luata la momentul cel mai (ne)potrivit, deja a spulberat semnificativ de multa valoare de pe burse pentru ca o retractare sa nu mai fie altceva decat o victorie simbolica.

De ce nu am citit cărţi de la iPad?

Acest lucru nu este, de catre orice cont, o lauda sau de publicitate pentru iPad. Deşi trebuie să recunosc eu sunt în dragoste cu dispozitivul. În ultimii ani am cumva mutat de la un mediu Windows la un Apple, şi eu sunt fericit cu tranziţia. Dar acest lucru nu este motivul pentru care am vrut să scriu acest post.De declanşare a fost un articol în Evenimentul Zilei despre români care au ales să îşi bibliotecă în buzunar lor, în forma unui e-reader sau un comprimat.

Pentru ca am vazut Kung Fu Panda 2. Si n-as fi scris postul daca nu voiam sa iau din nou bilete pentru weekend-ul asta si – dezamagire maxima – nu sunt. Pentru ca premiera oficiala e pe 10 iunie.
Dar, de saptamana viitoare, duceti-va sa-l vedeti, ca merita.

Citeam acum vreo luna o declaratie a lui Craig Mundie, Chief Research and Strategy Officer la Micrsoft, care spunea ca tablet-urile sunt un moft, care n-o sa prinda pe piata. Si asta in situatia in care Gartner estima in martie ca piata PC-urilor o sa creasca cu numai 10,5% in 2011 (fata de estimarea initiala de 15,9% din noiembrie 2010) si ca tablet-urile vor trece de 208 milioane de utilizatori pana in 2014.

De cand am dat cu nasul de prima carte de PR, m-a frapat efortul comunitatii de practicieni si teoreticieni ai domeniului de a “impune” PR-ul ca pe o functie de management. La conferintele internationale, aceeasi litanie – trebuie sa fim “in camera”, in camera in care se iau deciziile, evident. Pentru ca meritam!
In ultimele doua luni, insa, am citit despre doua cazuri care explica, in mare masura, de ce PR-istii nu sunt “in camera”. In parte pentru ca nu merita si in parte pentru ca, la o adica, executivii nu mai dau doi bani pe PR, daca li se pare ca viata lor e mai grea din cauza asta.

Se impune o rectificare!
Pentru ca am primit comment-uri la un material mai vechi – iPhone, nu multumesc! – am decis ca trebuie sa scriu cateva randuri. Nu vreau sa ma scuz si nici sa ma explic. Si nici nu-mi propun sa revizuiesc ce am scris in trecut.

E ora 00:37 cand ma asez sa scriu aceste randuri. De obicei, atunci cand nu ma joc, la ora asta sunt demult departe de calculator. Numai ca de data asta n-am putut sa astept dimineata. Pentru ca este pentru prima oara cand vad un film de doua ori la rand. Ma rog, nu chiar la rand, pentru ca intre cele doua vizionari am vazut si DVD-ul “bonus” cu realizarea filmului.

Foarte animată discuţia de la RoNewMedia 3.0 de azi pe tema bloggeri vs. jurnalişti. Argumente pasionate şi (nu puţină) agresivitate au condimentat discuţia. Ce mi s-a părut mai puţin clar – spre deosebire de poziţiile antagoniste ale participanţilor – a fost “firul roşu” al discuţiei. În ciuda repetatelor apeluri la conciliere, părţile au părut că rămân pe poziţii divergente – bloggerii nu vor să fie numiţi jurnalişti, iar jurnaliştii nu vor să fie consideraţi bloggeri.

N-aş vrea să sune chiar ca o mărturisire, dar în ultimii ani am avut o serie de meciuri cu Sorana pe tema cititului – nu că n-aş citi, dar nu mă omor. În plus, Sci-Fi şi Fantasy, două dintre genurile mele preferate, nu contează drept cărţi în aceste meciuri. Aşa că – am pierdut pe linie. Până în weekend! Pentru că, mergând prin Londra (unde m-am aflat împotriva dorinţei şi instinctelor mele, ca să văd un concert în care Madonna şi-a dat complet cu firma în cap), am văzut un… gadget.

Să mă scuze Luca, că scriu despre el fără să-i cer părerea. Dar m-a impresionat într-una din zilele trecute, mai ales că a făcut ceva care s-a legat foarte bine cu… vizita lui Paul Holmes.