În fiecare zi alergăm printre taskuri ca să nu depăşim deadline-uri, ne luptăm să lungim timpul ca să ducem la bun sfârşit tot ce avem de făcut şi ne străduim să rupem măcar câteva ore în care să ne relaxăm, să uităm de tot. Weekend-ul e sfânt, sunt două zile de evadare şi linişte.

Duminica trecută am făcut cunoştinţă unor prinţese posesoare de blog cu un prinţ de dinastie germană, la Palatul din Nord. Am petrecut câteva ore de-a dreptul magice, între porţelanuri delicate, conduri maiestuoşi, prinţi fermecători şi fandacsii minunate. Am râs mult, am pozat frumos, ne-am minunat de prinţul german şi am stat la taclale.

Când mă gândesc la copilăria şi la adolescenţa mea, îmi vin în minte momente şi trăiri pe care le asociez cu cărţile citite atunci. Lectura mi-a ocupat întotdeauna o bună parte din timp, furându-mi nopți întregi uneori. Ştiu, fără nicio îndoială, că fără cărţi viaţa mea nu ar fi fost la fel de frumoasă şi de plină şi eu nu aş mai fi fost eu.

Ținând cont de faptul că uneori îmi petreceam ore întregi la rând cu o carte în brațe, infograficul văzut zilele trecute m-a şocat. Se pare că social media este responsabilă pentru scurtarea capacității de concentrare de la 12 minute, acum 10 ani, la 5 (cinci!) secunde astăzi şi cei mai afectaţi sunt tinerii. Mi se pare ireal să nu te poţi concentra asupra unei singure acţiuni pentru mai mult de 5 secunde…

A doua ediție de Biz Social Media Camp, în varianta Snow, numai cu numele însă, se desfășoară zilele acestea la Pârâul Rece. Ca și la ediția precedentă, sunt prezenți bloggeri, oameni din companii și oameni din agenții de PR și digital. Spre deosebire de ediția din iulie, când nu știam exact la ce să ne așteptăm, am ajuns joi aici cu certitudinea că vom afla lucruri noi și interesante despre peisajul social media din  România și că vom cunoaște îndeaproape oameni faini, ca și blogurile pe care le scriu.

Ca să începem cu începutul, am ajuns în Predeal pe o vreme superbă, care aducea cu un început de primăvară și nu de iarnă. Odată ajunși la pensiune, i-am urat “La mulți ani!” “Mariei Ursulețu”, care a făcut o treabă minunată cu acest eveniment.

Ante-scriptum: Trebuie să menţionez că acest post este dedicat lui Groparu, care mi-a spus să-mi fac blog şi să spun că mi-a pus mâna pe picior (aplicând un sticker Haotik pe blugii mei). Pentru că o să mai dureze până când o să mă mobilizez să ocup un spaţiu din www cu panseurile mele, mă exprim aici. De altfel, acesta este şi primul meu blog post.

Dar, să începem cu începutul. Acum 3 săptămâni, când m-am întors din concediu Ionuţ (da, acel Ionuţ :D) m-a anunţat că o să merg împreună cu el şi cu Anca în tabără la munte. Vă daţi seama că primul gând care mi-a trecut prin cap a fost „Genial! În prima zi de serviciu aflu că plec la munte.” J