Arts and shows (37)
Category Subscription
Receive email notification when a new item is added in this category.
Moscova nu o vezi într-o zi, nici măcar în două. Totuşi, dacă ajungi acolo, asigură-te că o faci vara sau într-un sezon puţin mai ospitalier cu nasul şi urechile tale. Da, iarna în Moscova e frig de crapă pietrele, iar aparatul de fotografiat sau telefonul mobil se încăpăţânează să scoată poze cât de cât decente, atât timp cât tu operezi cu mâna tremurândă. De frig, bineînţeles.
Moscova e mare, cu 11 milioane de locuitori, iar cea mai sigură şi rapidă cale de transport este metroul. Săptămâna trecută am ajuns pentru a doua oară în capitala rusă, după experienţa de la sfârşitul anului 2010. E adevărat, atunci am avut ocazia să mă plimb şi să vizitez mai multe locuri, însă acum vremea a fost un pic mai blândă – termometrul nu mai arăta -240 C, ci -100 C.
În platou, adică, în rândul publicului invitat să susțină cei 12 candidați rămași în cursă de acolo, din studiourile ProTV? Răspunsul la întrebare are foarte mult de-a face cu contul meu de Twitter și cu modul în care social media funcționează. Pe căi misterioase. Câteodată.
Vocea României e prima emisiune concurs care mi-a atras atenția după multă vreme. Ca foarte mulți dintre cunoscuții mei, fără să-mi dau seama, dar și fără să-i simt lipsa, am cam abandonat televiziunea în ultimii ani. Dar VR a fost un concurs la care m-am uitat, întâmplător, chiar de la început, și care m-a prins teribil.
Aceasta nu este o cronică de film – chiar dacă Nuovo Cinema Paradiso (în varianta sa scurtă, care a luat Oscarul, dar de-abia aştept să văd şi creaţia originală), în regia lui Giuseppe Tornatore, m-a impresionat în fiecare minut, chiar dacă muzica este specială, iar actorii mi-au plăcut la nebunie.
Cu toate acestea, filmul e acum doar un pretext pentru câteva gânduri – mai corect sentimente – inspirate de el. Pe scurt, despre acţiune: într-un sătuc sicilian, cinematograful era sufletul comunităţii, modalitatea favorită – şi singura – de divertisment, iar un băieţel de 5-6 ani nu face excepţie de la pasiunea comună. Dimpotrivă, vrea să îşi petreacă tot timpul în cinematograf şi să ajungă dincolo de pânza de proiecţie, să nu-i scape niciun secret. După ani şi ani, vorba cântecului, băieţelul – acum matur – se întoarce în comunitatea copilăriei, unde, evident, nimic nu mai era la fel.
Îmi aduc aminte perfect formaţia şi melodia care m-au determinat să îmi placă rock-ul, dar niciodată nu m-am autodeclarat rockeriţă. Nu port haine închise la culoare, nu am brăţări cu ţinte, bocanci sau tricouri cu formaţia preferată, dar am palpitaţii ori de câte ori aud acorduri de chitară. Aşa cum mi-a zis cineva odată „rock-ul se simte, nu se arată”.
Duminică am fost printre zecile de mii de persoane (cică au fost peste 50.000) care s-au „îmbătat” cu muzica celor de la Bon Jovi. Nu au contat cele aproape 40 de grade sau aglomeraţia, pentru că din momentul în care am intrat în spaţiul special amenajat pentru concert a început să îmi tremure tot corpul de emoţie. Biletul îl procurasem cu mult timp înainte, avusesem la dispoziţie o săptămână în care stresasem pe oricine apucam: prieteni, colegi de serviciu, părinţi...doar mergeam duminică la concert şi timpul trecea aşa încet!
Am așteptat mai bine de șase luni să ajung la Londra ca să-l văd pe Kevin Spacey în rolul lui Richard III. Foarte multe elemente din cariera și din personalitatea lui Spacey te pregătesc pentru acest rol, fie pe ecran fie pe scenă, așa că, a-l vedea up close într-o producție a lui Sam Mendes, cu care a mai colaborat în "American Beauty", e un eveniment la care poți să visezi și mai bine de șase luni. Cu atâta timp la dispoziție și terorizată că aș putea rata ceva din inteligența piesei, mi-am făcut temele și am văzut "Looking for Richard", am citit biografii mai recente ale personajului istoric și am parcurs din nou piesa în sine. După care am lăsat totul baltă și am așteptat.
Am cumparat un film in weekend de la Media Galaxy mai mult pentru poveste – un grup de sapte oameni evadati din gulagul Siberian ajung in India… pe jos. Filmul, realizat de Peter Weir, ii avea in distributie pe Colin Farrell, Ed Harris si Saoirse Ronan.
Povestea e incredibila, filmul e induiosator de o maniera care mi-a amintit de Radu Mihaileanu, peisajele sunt superbe in ferocitatea lor (in Siberia prizonierii nu erau haituiti cu prea mult entuziasm pentru ca se stia ca oricine nu e omorat de soldati, va fi omorat de natura), actorii vorbesc rusa fluent, chiar daca accentele mai lasa de dorit foarte putin pe ici pe colo.
Pentru ca am vazut Kung Fu Panda 2. Si n-as fi scris postul daca nu voiam sa iau din nou bilete pentru weekend-ul asta si – dezamagire maxima – nu sunt. Pentru ca premiera oficiala e pe 10 iunie.
Dar, de saptamana viitoare, duceti-va sa-l vedeti, ca merita.
Ne-a așteptat un spectacol scurt și intens, în care plotul previzibil era doar pretext pentru două performanțe actoricesti solide. Am iesit din sală fluierând și aplaudându-l pe Matthew Fox nu pentru umerii de Hollywood și pentru amintirea celor șase serii de „Lost”, ci pentru un rol în care mi-a amintit de „Party of five” with a twist.
Imediat după ce am văzut The Social Network, reacţia mea a fost: personajul Mark Zuckerberg este lipsit de etică! Nimeni nu are dreptul să-şi însuşească ideea altcuiva, chiar dacă îi aduce îmbunătăţiri şi se dovedeşte mult mai talentat decât sursa ideii.
Europa a facut multe filme bune in ultimii 5 ani
Written by Sorana Savu
Este concluzia la care a ajuns Hollywood-ul si, decat sa acorde mai mare atentie sectiunilor de filme internationale de pe la Globurile de Aur sau Oscaruri, ce-a facut? Le-a refacut…
Nu stiu cum stau lucrurile in ziua de azi, dar pe vremea mea, scoala era tare timpita. Pentru materiile creative, stiti voi desen, muzica, trebuia sa te remarce vreun profesor blazat si obosit, sa-ti descopere harul de la 4 ani si sa-i convinga pe ai tai ca ai putea sa-ti castigi existenta din asa meserie ciudata cum ar fi cea de pictor sau de muzician ca sa se intample ceva artistic in viata ta. Daca nu, nu. Pe la 8-9 ani, cand erai deja mare, puneai cruce oricarei indeletniciri creative si te indreptai voios catre cele doua optiuni ale vietii tale - mate/fizica sau uman.
Ramanea, cumva, in memoria ta pe care rar o accesezi, concluzia foarte clara ca, daca nimeni nu ti-a spus la 4-6 ani ca esti un geniu cel putin la fel de mare ca Mozart sau Leonardo, esti praf la desen si muzica si nu e cazul sa mai insisti. Asta nu insemna ca, daca nu ERAI un geniu la 6 ani, societatea nu-ti permitea, marinimoasa, sa te ratezi/blazezi/descurajezi pana la varsta majoratului sau pana pe la 14 ani cand inca mai aveai sansa sa optezi. Ce sa fie? Mate/fizica sau uman?
Scenariul de la “Pirates of the Caribbean 4″ a fost uitat intr-o cafenea din Londra. L-a gasit un londonez, cititor “The Sun”. Cum sunt toti. L-a trimis la “The Sun”. Nimic surprinzator pana aici. Dar “The Sun” a returnat scenariul la Walt Disney fara sa-l publice in foileton!!! Nu pot sa nu ma intreb oare ale noastre tabloide cum ar fi procedat? Sau cat o fi platit Disney pentru indiscretia sa si discretia celor de la “The Sun”?
LE - acum că am văzut filmul, am înțeles și motivul - scenariul e atât de prost, încât nu merita osteneala...
