PR
Category Subscription
Receive email notification when a new item is added in this category.
Despre ce constituie exigente si ce constituie pretentii din partea clientilor m-a intrebat Loredana Sandulescu pentru un material care a aparut in "Biz", numarul din 10-30 aprilie. Mai jos sunt intrebarile ei si raspunsurile mele.
1. Ce asteptari ai de la clienti? (cu referire preponderent la asteptari punctuale: ce consideri a fi un deadline rezonabil?, durata ideala de feedback, timp necesar de research etc)
Asteptarile noastre de la clienti nu tin de logistica, ci mai degraba de structura relatiei cu agentia. Daca aceasta se intemeiaza pe o chimie autentica, sustinuta de incredere, orice detaliu se rezolva. Ce ne dorim de la clienti este sa avem acces la intreaga structura de management, inclusiv la directorul general al companiei, sa cunoastem si sa putem interactiona direct cu toti purtatorii de cuvant ai acesteia, sa fim implicati in proiectele mai complexe de comunicare de la bun inceput.
Am plecat spre Amsterdam la High Impact Friends cu o misie ingrata – aceea de a fi omul de agentie de PR printre bloggeri. Singurul. Piarista, daca vreti sa respectam stereotipurile. Cineva imi spunea ca, in anul de gratie 2012, companiile se tem inca de bloggeri. Agentiile de PR ar trebui, prin analogie, sa se teama si mai abitir, daca stai sa te uiti in ce fel sunt apostrofate in blogosfera, si asta nu de ieri de azi.
Si totusi – experienta mea directa si cu bloggerii si cu blogosfera a contrazis intotdeauna stereotipurile, asa ca n-am resimtit nici un fel de teama. Doar niste emotii groaznice, cand mi-a venit randul sa vorbesc la masa informala a prezentarilor din prima zi.
În fiecare zi alergăm printre taskuri ca să nu depăşim deadline-uri, ne luptăm să lungim timpul ca să ducem la bun sfârşit tot ce avem de făcut şi ne străduim să rupem măcar câteva ore în care să ne relaxăm, să uităm de tot. Weekend-ul e sfânt, sunt două zile de evadare şi linişte.
Duminica trecută am făcut cunoştinţă unor prinţese posesoare de blog cu un prinţ de dinastie germană, la Palatul din Nord. Am petrecut câteva ore de-a dreptul magice, între porţelanuri delicate, conduri maiestuoşi, prinţi fermecători şi fandacsii minunate. Am râs mult, am pozat frumos, ne-am minunat de prinţul german şi am stat la taclale.
Nu prea am obiceiul sa fac invitatii la evenimente pe blogul nostru, dar pentru ca spiritele s-au incins in urma postului lui Ionut si pentru ca in scris nuantele se pierd si nu ne putem da dreptate unii altora acolo unde avem, fara sa starnim alte discutii, comentarii si interpretari, va invit sa povestim mai multe despre bloggeri si agentii, cum sunt ei unii cu altii si cum ar fi sa fie mai bine miercuri, pe 14 martie, la PR Forum.
Trebuie sa incepem macar sa cautam impreuna cai prin care, pastrand credibilitatea si valoarea personala a blogurilor, sa putem adauga valoare comerciala, nu cu posturi la comanda si cu "oportunitati" virite pe gat, ci cu subiecte interesante si campanii inspirate. E greu? Evident, nimeni n-a zis ca-i simplu, dar suntem inca la inceput de drum in blogosfera si cum ne asternem cu totii, asa vom dormi.
Warning: Long article.
Lucrez în PR de cinci ani, iar de peste trei ani şi jumătate sunt la Premium Communication. Am prins toată acea perioadă în care presa din România a urcat şi a tot urcat, în care bugetele de marketing s-au umflat, iar publicitatea păşea galeş printre nori de fericire, până la un moment în care bula de săpun s-a spart. Totul a început să se rostogolească la vale, piaţa a intrat în incertitudine, publicaţiile şi jurnaliştii au tras cele mai grele ponoase, iar lumea a început să se caţere din nou pe peretele abrupt, folosind ca puncte de sprijin tot ce avea inscripţionat „online” sau „social media”.
Ne mai opream pe drum, ne mai trăgeam sufletul, învăţam lucruri noi, priveam înainte şi urcam iarăşi cu gândul la ziua în care vom ajunge din nou pe vârful de pe care am alunecat. Nu a fost uşor şi, în continuare, nu este simplu.
Când mă gândesc la copilăria şi la adolescenţa mea, îmi vin în minte momente şi trăiri pe care le asociez cu cărţile citite atunci. Lectura mi-a ocupat întotdeauna o bună parte din timp, furându-mi nopți întregi uneori. Ştiu, fără nicio îndoială, că fără cărţi viaţa mea nu ar fi fost la fel de frumoasă şi de plină şi eu nu aş mai fi fost eu.
Ținând cont de faptul că uneori îmi petreceam ore întregi la rând cu o carte în brațe, infograficul văzut zilele trecute m-a şocat. Se pare că social media este responsabilă pentru scurtarea capacității de concentrare de la 12 minute, acum 10 ani, la 5 (cinci!) secunde astăzi şi cei mai afectaţi sunt tinerii. Mi se pare ireal să nu te poţi concentra asupra unei singure acţiuni pentru mai mult de 5 secunde…
Nu trebuie să fii rege pentru a păşi într-un palat, nu este necesar să fii Moş Crăciun pentru a face un lucru cu adevărat deosebit în preajma sărbătorilor de iarnă. E suficient să îţi doreşti într-atât de mult să dai viaţă ideii care ţi-a încolţit în minte încă de la începutul acestui an şi să te lupţi pentru a o creşte ca pe propriul copil.
Poate credeţi că e cam târziu să scriu un articol despre Portret de familie – iniţiativa Foto Union, care a născut atâtea zâmbete şi a şters atâtea griji de pe feţele tuturor celor care au trecut pragul studioului – însă nu este deloc aşa. Proiectul lui Cristian Şuţu şi Radu Bădoiu mi s-a părut a fi pe cât de firesc, pe atât de fabulos, şi spun asta deoarece timp de o săptămână, casa lor a fost asemenea unui han din secolul al XIX-lea, în care tu, drumeţule, te puteai aciua pentru un ceas-două. Aici, te întâmpina căldura, dar nu neapărat acea căldură care-ţi alunga frigul de sub haină, ci căldura unor oameni care te invitau să zâmbeşti, să bei o ceaşcă de cafea, să asculţi o poveste sau să cânţi.
Si m-am mai si bucurat pe aceasta tema, cu toate ca marketingul direct e ceva la care am dezvoltat o repulsie in ultima vreme. Poate si unde tot constat ca prieteniile de pe FB sunt abuziv transformate in legitimare pentru DM. Tot mai multe si mai enervante. FYI, le sterg fara sa le citesc...
Revenind. In tot acest context, am platit pentru ceva ce s-a dovedit a fi un DM, si am fost asa de incantata de idee si mai ales de executie incat, voila, m-am gandit sa si povestesc despre ea. Este vorba despre asta, un box set elegant, cu 12 ore de muzica de la Buddha Bar, in editie speciala numerotata (din 15,000, numarul pe care l-am primit eu e deja 9155).
Omul de Social Media şi compania „autistă”
Written by Ionut TecuceanuM-am întors de la BIZ Social Media Snow Camp cu multe gânduri şi idei, majoritatea născute în urma unor prezentări, dar „mestecate” bine în pauzele dintre workshop-uri şi în timpul discuţiilor de la masă. Într-adevăr, nu s-au spus foarte multe lucruri noi, însă, a contat mult modul în care informaţiile au fost livrate de către vorbitori. Nu o să vorbesc despre fiecare prezentare în parte, deoarece Sonia a făcut asta foarte bine într-un articol anterior, ci o să extrag câteva idei care mie mi se par importante pentru companii.
Omul de Social Media. Exact, persoana din companie, dedicată administrării activităţilor de SM şi nu, nu vorbesc despre secretară sau băiatul de IT (care se pricepe la tehnic), deoarece nu ei sunt cei mai potriviţi pentru asta. Bogdana a avut o prezentare pertinentă pe acest subiect, chiar dacă nu e prima dată când face referire la el. Mi-am dat seama că, în continuare, foarte puţine companii din România au o persoană dedicată unui asemenea job, pe când şi mai puţine se bucură de o echipă de social media. Într-adevăr, există multe companii care externalizează acest serviciu agenţiilor de digital, dar, personal, cred că aceasta nu este cea mai bună direcţie, dintr-un motiv foarte simplu – dedicarea.
A doua ediție de Biz Social Media Camp, în varianta Snow, numai cu numele însă, se desfășoară zilele acestea la Pârâul Rece. Ca și la ediția precedentă, sunt prezenți bloggeri, oameni din companii și oameni din agenții de PR și digital. Spre deosebire de ediția din iulie, când nu știam exact la ce să ne așteptăm, am ajuns joi aici cu certitudinea că vom afla lucruri noi și interesante despre peisajul social media din România și că vom cunoaște îndeaproape oameni faini, ca și blogurile pe care le scriu.
Ca să începem cu începutul, am ajuns în Predeal pe o vreme superbă, care aducea cu un început de primăvară și nu de iarnă. Odată ajunși la pensiune, i-am urat “La mulți ani!” “Mariei Ursulețu”, care a făcut o treabă minunată cu acest eveniment.
O sa citez doar doua articole pe tema piscotizarii din blogosfera pentru ca sunt de acord cu amandoua, desi ceea ce sustin e diferit. Si o sa mai citez (inca) o replica din "West Wing" pentru ca, precum stiti deja, nu ma pot abtine si pica bine in context - "you are right and you are right and you know how this drives me crazy". E vorba, evident, despre postul Simonei Tache si despre cel al Cristinei Bazavan.
O parte din coca pentru piscoturi vine si de la agentiile de PR. Ma rog, si de la cele de digital, si de la cele de media, si de la companii direct, dupa cum si-a ales fiecare formula de lucru. Asta in sine, poate ca e prima problema, pentru ca in timp ce pentru unii bloggerii sunt un tabel cu un rate card asociat si cu un ranking bazat pe trafic, pentru noi sunt oameni care au muncit sa-si construiasca un public, care si-au castigat nisa si numele in blogosfera pentru personalitate, pentru pasiunile lor, pentru simtul umorului, pentru autenticitate. Si nu e nimic mai neplacut decat sa vezi ca autenticitatea se erodeaza sau ca home page-ul se aglomereaza cu posturi evident platite, dar nemarcate.
