Aşa că, nu ne-a rămas de făcut decât să luăm trenul de Predeal vineri dimineaţă şi să ne prezentăm primii în faţa Martei Uşurelu, la Pârâul Rece. Conferinţa din deschidere ne-a pus – agenţii şi clienţi – faţă în faţă cu speakerii (în ordinea numerelor de pe tricou, adică random) – Adrian Ciubotaru, Costin Cocioabă, Cristian China-Birta, Cristian Manafu, Cristian Şuţu, Cristi Dorombach, Andrei Crivăţ, Dan Dragomir, Dragoş Stanca, Adi Hădean, Alex Negrea, Victor Kapra, Radu Băzăvan, Vali Petcu. Printre agenţiile prezente s-au numărat cele de online, Standout, Spada şi Webstyler, şi cele de PR – Premium Communication, DC Communication, Rogalski-Grigoriu (good to see you again, Cristiana) şi GMP PR.
Dar să n-o mai lungesc mult pentru că #bauau, nu are rost, şi aş vrea să punctez câteva lucruri importante care s-au discutat şi dezbătut:
- Pentru majoritatea clienţilor, Social Media este încă „pământ” virgin, pe care păşesc cu grijă, sprijiniţi de umăr de către agenţiile de PR sau cele de digital. Ce e important de reţinut este că nu e tocmai indicat, ca agenţie, să-ţi cari clientul în spate pe acest teritoriu, ci să-l laşi şi pe el să meargă sau să alerge, iar tu, ca agenţie, să-i fii partener de sprijin, susţinător şi consultant. În această ordine de idei, după cum puncta şi Andreea, e foarte important ca în fiecare companie implicată în SM să existe o persoană dedicată, susţinută în eforturile de comunicare de către agenţie.
- Adrian Ciubotaru crede cu tărie ideea conform căreia este esenţial pentru succesul unei campanii de Social Media, ca bloggerii să fie invitaţi de agenţii la sesiunile de brainstorming, datorită know-how-ului pe care aceştia îl au referitor la comunităţile care îi urmăresc. Absolut de acord, însă trebuie menţionat faptul că un blogger poate fi invitat să ia parte la acest proces numai după ce detaliile principale au fost discutate şi aprobate cu clientul, iar campania este deschisă pentru a fi definitivată/conturată; chiar noi, la Premium, în toate campaniile la care au participat bloggeri, i-am implicat în discuţii, ca să găsim împreună cele mai bune idei pe baza cărora se poate contura campania. Mai mult decât atât, este obligatoriu ca oamenii din agenţiile de PR să fie în permanenţă conectaţi la ceea ce se întâmplă în Social Media, să cunoască bloggeri, să se familiarizeze cu stilul particular al fiecăruia dintre ei, pentru a putea oferi consultanţă şi valoare clienţilor.
- Nu cred neapărat că bloggerii şi utilizatorii de Social Media sunt văzuţi drept duşmani de către majoritatea companiilor, ci, mai degrabă, drept lipsiţi de importanţă (din judecata inconştientă că nu au cum să le influenţeze business-ul). Unor companii le este chiar frică de bloggeri şi de aceea li se pare mult mai comod să adopte poziţia struţului. Bineînţeles, este treaba agenţiilor să deschidă ochii clienţilor, să le vorbescă despre SM şi să le explice de ce este important să fie prezenţi acolo şi că „bloggerii sunt oameni, în primul rând”. De aceea este nevoie de know-how, e nevoie ca agenţiile să fie conştiente că trebuie să înveţe continuu din SM, pentru a putea sprijini clienţii, nu? Deci, nu cred că e politicos din partea unui om de PR să ignore Social Media sau să nu citească bloguri. De acord cu Cristi – pentru o companie, „cel mai mare risc în social media nu este să faci campanii riscante, ci să nu fii prezent în social media”.
- Companiile foarte mari, multinaţionalele, obişnuiesc să-şi creeze propria politică de Social Media, însă lucrurile se mişcă foarte încet, iar aprobările pentru campaniile locale se iau foarte greu. Apoi se mai adaugă şi problema bugetării, deoarece nu există bani alocaţi trimestrial/semestrial pentru proiecte de Social Media în special, deci tot din bugetul de „marketing” trebuie să rupem. Cum spunea şi Alex Negrea, e greu pentru unele companii să înţeleagă care este ROI-ul implicării în SM, însă totul depinde de modul în care agenţia ştie cum să explice avantajele. Din nou, know-how-ul oamenilor din agenţii este esenţial.
- Eu, în continuare, sunt puţin nelămurit referitor la modul în care lucrează unii bloggeri cu brand-urile. Mie îmi place să cred că asocierea unui brand cu un blogger se face pe criterii de afinitate, adică tocmai pentru faptul că acesta are capacitatea de a scrie un material editorial (o opinie personală, autentică) despre un anumit produs – acest lucru îi dă credibilitate în faţa cititorilor şi ajută la influenţarea lor.
Mi-au plăcut în special prezentările susţinute de Alex Negrea, Cristi #bauau Manafu, Vali Petcu, Victor Kapra şi Radu Băzăvan (care ne-a tratat în fiecare seară cu un „întăritor” de Ardeal, prietenii ştiu de ce :). Ce a fost în afara conferinţelor nu poate fi caracterizat decât prin cântec – karaoke, foc de tabără, batal la proţap, party, karaoke din nou, chitară şi iarăşi chitară. Mulţumirile mele se îndreaptă către Groparu şi Costin, care au rezistat eroic alături de mine în fiecare seară de cântare şi au pus umărul la „departamentul” de entertainment. De asemenea, amintesc aici şi pe Elena, Dan, Cristian, Ruxa, Manafu, Toma, Simona, Adi, Andreea, care au rămas un public fidel până la 3:30 dimineaţa, în prima şi/sau a doua seară J.
Cristi Manafu a făcut o centralizare a tuturor articolelor care s-au scris până acum despre #bizsmscamp, aşa că citiţi cu mare atenţie.
Există evenimente la care eşti invitat şi despre care poţi aprecia dinainte cum vor fi, ce anume se va discuta, cum va fi atmosfera şi în ce mod vor interacţiona oamenii. Totuşi, când ai în faţa ochilor invitaţia la BIZ Social Media Camp, stai puţin şi te gândeşti, mai arunci un ochi pe lista de speakeri, înclini uşor capul la temele de discuţie din agendă şi îţi spui – nu am nici cea mai vagă idee despre cum se va sfârşi acest eveniment. Este o senzaţie pe care o trăieşti numai atunci când te afli acolo, exact ca o săritură cu coarda, în gol, de pe