Un weekend special (media)

Written by  Sonia Nalba

Ante-scriptum: Trebuie să menţionez că acest post este dedicat lui Groparu, care mi-a spus să-mi fac blog şi să spun că mi-a pus mâna pe picior (aplicând un sticker Haotik pe blugii mei). Pentru că o să mai dureze până când o să mă mobilizez să ocup un spaţiu din www cu panseurile mele, mă exprim aici. De altfel, acesta este şi primul meu blog post.

Dar, să începem cu începutul. Acum 3 săptămâni, când m-am întors din concediu Ionuţ (da, acel Ionuţ :D) m-a anunţat că o să merg împreună cu el şi cu Anca în tabără la munte. Vă daţi seama că primul gând care mi-a trecut prin cap a fost „Genial! În prima zi de serviciu aflu că plec la munte.” J

După ce am văzut în ce va consta tabăra, recunosc că am început să am rezerve pentru că nu ştiam la ce să mă aştept de la un weekend petrecut alături de bloggeri.

Ei bine, toate aceste gânduri s-au risipit în momentul în care am ajuns la hotel. Peisajul era de-a dreptul superb, mai ales pentru nişte ochi obişnuiţi să vadă blocuri gri şi frunze îngălbenite înainte de vreme din cauza căldurii. Ne aşteptau la Pârâul Rece pante abrupte pline cu brazi de un verde crud, un vânticel care adia rece şi tare plăcut şi echipa Biz.

În cadrul conferinţelor s-au discutat lucruri pe care majoritatea participantilor le ştiau, dar pe care avem nevoie să le mai auzim, din când în când, ca să ne intre în cap mai bine şi să le adaptăm la proiectele noastre. După cum am spus şi atunci, cred că în social media nu există căi ascunse. Trebuie să fii prezent, să fii consecvent şi să comunici omenește şi natural.

Acum să trecem la partea care mi-a plăcut cel mai mult la Social Media Summer Camp. Oamenii. Oameni din companii, din agenţii şi oameni „daţi jos de pe blog”.

Despre cei din urmă aş vrea sa va povestesc mai multe. Pentru mine a fost o experienţă foarte plăcută să îi cunosc, pentru că una este să încerci să vezi cum e omul din spatele unui blog citind rubrica „Despre” şi cu totul altceva este să stai la masă vizavi de el, să discuţi, să glumeşti şi să îţi dai seama că, oricât ar fi el de blogger, tot om e  şi el.

Desigur, să nu uităm de cel care  a fost entertainer-ul oficial al #bizsmscamp şi care, în timp ce scriu acest post, lucrează de zor şi se uită încruntat la monitor. Ah, da! Şi dacă vi s-a părut că a cântat bine zilele trecute, să-l fi văzut în concert cu trupa lui. Se numeşte Solid Rock, dar nu aţi auzit de la mine. J

Per total, după trei zile minunate mi-am amintit că repetiţia e mama învăţăturii şi că se aplică în orice domeniu şi mi-am dat seama că blogurile cele mai faine sunt scrise de cei mai faini oameni.

Sonia Nalba

Sonia Nalba

1 subscriber

Blog subscription

Receive email notification when a new item is added in this blog.
1 subscriber

Comment subscription

Receive email notification when a new comment is added to this item.

4 comments

  • Comment Link Sonia Monday, 24 October 2011 08:37 posted by Sonia

    Victor, numele meu este, intr-adevar, Naiba. "Greseala" este intentionata.

  • Comment Link victor Saturday, 22 October 2011 15:30 posted by victor

    Dar pe Sonia Nalba nu o cheama Naiba? Sau e o greseala intentionata?

  • Comment Link Sonia Wednesday, 27 July 2011 11:32 posted by Sonia

    Lăsând la o parte ameninţările voalate pe care mi le-ai adresat, mulţumesc pentru încredere. Dacă tu zici că voi ajunge "faimoasă şi celebră şi bogată şi vedetă", probabil că aşa e.:D
    Şi promit că nu te voi lăsa să îţi petreci anii cei din urmă prin televiziuni de apartament. Măcar la o televiziune mai de Doamne-ajută să te duci.

  • Comment Link Groparu Tuesday, 26 July 2011 21:01 posted by Groparu

    Draga Sonia,
    Ma bucur ca te-ai apucat să bloggereşti la îndemnul meu şi ai şi declarat public acest fapt. Astfel, în momentul în care vei deveni faimoasă şi celebră şi bogată şi vedetă voi putea declara la televiziuni de apartament că îmi datorezi mie totul, iar tu te vei grăbi să mă acoperi de bani numai ca să-mi tacă gura! Astfel, banii pentru batranetile mele vor fi asigurati.
    Cu alte cuvinte: unde pune Groparu mâna cu stickerul lui Haotik, ies suficienti bani de-o pensie.

Leave a comment

Contact us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel:
+40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax:
+40 21 411 50 41
E-mail