Peripetiile mele (19)

- Bună ziua, două salate cu feta, vă rog.
- Sigur, imediat…Nu mai avem două cu feta, doar una.
- Bun, atunci una cu feta şi una simplă.
- Vegi?
- Da, vegi.
- Imediat…Nu mai avem. Durează cinci minute să facă alta.
- OK.

Thursday, 06 October 2011 14:07

Multumim frumos!

Written by

I-am injurat comenzile puse “invers”, m-am indragostit de usurinta cu care poti lucra pe oricare dintre produsele Apple. Nu sunt fan Apple, sunt, in schimb, suporter al tuturor celor care inteleg ca tehnologia trebuie sa ne faca viata mai usoara, nicidecum mai grea, care inteleg ce vrea publicul tinta inaintea acestuia si in ciuda lui uneori. Asa l-am vazut eu pe Steve Jobs. Nu-mi placea, nici displacea ca om, dar singurul lucru important pentru mine a fost ca mi-a eficientizat incredibil de mult munca, a contribuit la stoparea albirii parului meu din cauza “rivalului si prietenului” Gates si m-a facut sa-i apreciez munca. Eu, cea care nu da doua parale nici pe albul laptop-ului, nici pe marul muscat, nici pe ecranul tactil al iPhone-ului. Ca atare, multumim frumos!

Thursday, 06 October 2011 12:15

My iStory - Multumesc, Steve Jobs!

Written by

Exista cateva branduri pe lumea asta, care reusesc sa imi faca viata mai frumoasa zi de zi. Nu le-am clasat niciodata din punct de vedere al valorii financiare. Asemeni Soranei, consider ca e mult mai eficient sa strangi bani, pentru ca mai apoi sa ii investesti intr-un obiect de calitate. Mac’ul meu alb, de acasa, pe care mi l-am dorit enorm, este un exemplu foarte bun. Il am de patru ani si functioneaza perfect. Am fost si tachinata in legatura cu el, dar eu ma incapatanez sa nu il schimb. Si el se incapataneaza sa raspunda nevoilor mele. Chiar fara proteste. Este aproape un prieten si spun asta pentru ca a calatorit cu mine prin multe locuri, m-a ajutat sa pregatesc examene si licente, mai apoi comunicate si rapoarte. De ceva vreme l-am personalizat cu o husa rosie foarte draguta.

Thursday, 06 October 2011 07:57

My IStory - motive de iubire

Written by

Fiecare dintre noi avem povestea noastra cu Mac-urile. A mea incepe in facultate, unde, in primul an, primele computere pe care am pus mana erau niste Mac-uri noi, albe si frumoase. Erau, evident, computerele "de friptura", la care aveam acces doar daca eram cuminti si ne spalam pe manutze. Dar erau asa de frumoase, incat meritau orice efort.

Apoi am auzit de spotul facut de Ridley Scott (intamplator, regizorul meu preferat) si in cele din urma (in anii '90 nu exista YouTube) l-am si vazut. Alt motiv de iubire.

A continuat in redactia Cotidianul, la inceputul anilor '90, unde Ion Ratiu investise si in amenajare si in tehnologie de ultima ora, asa incat, evident, toti redactorii aveau Mac-uri. Faptul ca imi amintesc si acum cum arata redactia Cotidianul acum mai bine de 15 ani spune ce efect a avut atunci imaginea padurii de Mac-uri asupra mea.

Tuesday, 04 October 2011 06:40

Creatures of habit

Written by

Azi dimineata mi s-a intamplat un lucru ciudat - luasem sa citesc cel mai recent roman al lui David Lodge, care, fiind nou si englezesc nu e inca disponibil pe Kindle, si am gasit un cuvant pe care nu-l stiam. Reactia imediata a fost sa pun degetul pe cuvant, pe foaie. Dupa care m-am trezit si m-am crucit. Pentru cine nu stie, daca atingi un cuvant pe IPad, ai imediat acces la definitia lui conform unor dictionare pre-incarcate.

In mai putin de trei luni de utilizare de IPad, Jobs m-a obisnuit in asa hal sa pun degetul pe pagina electronica daca nu stiu un cuvant, incat acum caut acces la Oxford Dictionary si pe foile de hartie. Si nu e singurul obicei pe care l-am capatat in ultimii 10-15 ani. Dimineata, cum ajung la birou, deschid mail-ul si FB. Chestii pe care nu le puteam face acum 15 ani. Sau acum 5.

Wednesday, 06 July 2011 05:48

Exercițiu de dimineață

Written by

Am citit și-am comentat de dimineață editorialul ăsta, prilej de amintiri pentru amândoi. După ani întregi în care mi-am început zilele de școală în frig, mormăind fără chef versurile imnului de pe atunci, sau mimând cântatul fără sunet, cam așa cum face mâța noastră din curte, Pisa, ultimul lucru pe care mi l-aș fi imaginat ar fi fost că-mi vor da lacrimile în Florida, în Sea World. Acolo, la începutul spectacolului cu balene ucigașe (americanii acceptă orice pretext să-și cânte eroii și imnul), sala întreagă s-a ridicat în picioare pentru un moment de comemorare și ca să cânte imnul.

Dacă nu eram impresionabili în copilărie, pentru cântarea propriului "imn" și cinstirea propriilor "eroi", mă întrebam ce ne-a adus lacrimile în ochi, în același timp, amândurora pentru eroii altora cu imnul lor cu tot. Așa e în America, am constatat azi citind si editorialul despre care vorbeam, lumea nu pune ghilimele nici la imn nici la eroi, și nu se jenează să-i cinstească, cu sinceritate și emoție, de câte ori li se oferă ocazia. Emoția asta, a unei mulțimi pestrițe, ne-a atins și atunci și ne-a atins și acum, doar citind versurile acelea:

Monday, 02 August 2010 05:30

Jurnalul celei mai frumoase vacanțe

Written by

Nu îmi amintesc cum am facut de s-au aşezat stelele astfel ca eu să plec în Olanda de ziua mea, dar mi s-a confirmat din nou că în viaţă toate se întâmplă cu un scop. Spun că nu îmi amintesc pentru că la început am oscilat între mai multe destinaţii şi m-am hotărât oarecum cu jumătate de inimă. Dacă înainte să plec eram încântată pentru că nu mai fusesem niciodată, atunci când am revenit eram tristă că plec şi fericită că am fost. Să trecem peste faptul că plecarea mea a coincis cu Ziua Aviaţiei, spaţiul aerian închis la Otopeni şi o întârziere de patru ore. Important e ce am vazut şi am trăit acolo. Ca mic pr-ist am apreciat organizarea şi infrastructura dezvoltată încă de la aeroport. Recunosc, nu e ceva caracteristic doar lor, dar a fost un impact pozitiv.

Monday, 07 January 2008 09:08

Viena - ce oraș frumos!

Written by

Nu pot să spun că mă omor cu firea după Viena. E un oraş interesant, populat, în majoritatea timpului, de oameni cu frica lui Dumnezeu, care n-ar munci duminica nici să-i pici cu ceară. Şi nici sâmbăta, dacă se poate… Am fost de acord cu Sorana pentru o nouă vacanţă la Viena pentru că mi-a promis o vacanţă liniştită; şi s-a ţinut de cuvânt. Dar nu despre vacanţă voiam să vorbesc. Ci despre Viena.

Cum românii au fost, de departe, majoritari din punct de vedere numeric de revelion, voi pleca de la premisa că mulţi dintre cei care citesc au fost la Viena măcar o dată. V-a frapat curăţenia oraşului? Aţi văzut vreodată grădinarii schimbând gazonul în centru, ca pe un covor (realmente!!)? Aţi văzut cum schimbă rondurile de flori? Pe mine toate astea m-au determinat, într-un final, să mă gândesc la bani. Nu sunt mercantil – gândul mi-a venit foarte târziu, şi nu oricum.

Friday, 04 January 2008 11:31

Capitala comercială a CEE

Written by

Orice român care se respectă ştie că atunci când vine la Viena în vacanţă, Parndorf, cu al său designer shopping outlet este un must. Tradiţia escalelor la Parndorf este, poate, mai populară decât vizitarea orăşelului de Crăciun dominat de privirile uşor dezgustate ale Mariei Tereza. Înlocuiţi în prima frază cuvântul „român” cu slovac, moldovean, ucrainean, ungur şi realitatea se păstrează. Parndorf, micul sătuc din împrejurimile Vienei a devenit capitala comercială central europeană.

Deşi nu este un mall, ci o adevărată cetate a mărcilor la preţ redus, deşi are o parcare cam de cinci ori mai mare decât cea de la Plaza România, Parndorf era ieri o cetate cucerită, sufocată de-a dreptul de hoardele de cumpărători. Parcările creative, direct pe benzile auto sau încălecate peste rondurile de verdeaţă, acum protejate de straturi de pietricele, mi-au evocat imediat Plaza. Şi nu degeaba. Vajnicii conducători auto care-şi găsiseră popasul pe asemenea locuri intangibile pentru vienezul de bun simţ erau trădaţi de numerele de înmatriculare – B49XXX, BV36 ETC, PH25XZY şi aşa mai departe.

Friday, 30 November 2007 14:04

Velkome to Kalifornia! Do you feel lucky?

Written by

Nu, n-am greşit. Deşi, să fiu sincer nu se aude chiar aşa accentul domnului Guvernator Schwarzenegger. E acolo, dar nu mai contează când eşti înconjurat de alte vedete şi faci ceea ce ştii mai bine (discutabil, pentru că e mai bun ca guvernator decât ca actor, părerea mea) pentru a-ţi promova ţara.
Şi chiar dacă şi noi l-am folosit pe Dracula, spoturile noastre vin parcă de altă planetă – triste, fără vlagă. Vă invit să vedeţi ce înseamnă o promovare reală, completă, a unei ţări. Şi un guverantor care poate să se ia în serios fără să se ia în serios în acelaşi timp (cum de reuşeşte asta?!?). Şi poate cei care văd campania se vor gândi mai mult înainte de a se limita la Dracula…

Wednesday, 14 November 2007 14:03

The City of Tricodava

Written by

Pe vremea mea (şi chiar dacă sună acum o veşnicie, vă asigur că nu e chiar aşa) se spunea că blocul ăla mare de pe bulevardul Moghioroş (pe atunci) a fost făcut cu puşcăriaşi. Ce contează, îmi spuneam, acum pot să mă duc mai repede la pâine, sau la librărie. Magazinele, goale cum erau pe atunci, erau o înşiruire de Nufărul, librărie, metalo-casnice, electrice, farmacie, pizzerie, cofetărie, alimentara, pâine etc. Magazine normale, pentru un cartier normal, de proletari care edificau omul nou şi societatea socialistă multilateral dezvoltată.

Nu înţeleg. Recunosc, s-ar putea să am eu o problemă, însă chiar nu înţeleg reclamele cu referire la perioada dinainte de 1989. Cel mai recent este un spot la un detergent de rufe, în care toată lumea râde, cântă şi dansează pe ritmurile muzicii anilor ’70. Nimic mai drăguţ – muzică, dans şi detergenţi. Reclama e veselă, mai vezi şi o figură de cântăreţ celebru la vremea respectivă.

Pe de altă parte – din nou, s-ar putea să am eu o problemă – perioada cu pricina îmi aminteşte de cozile la orice produse, goana după banane şi portocale despre care credeam că se coc doar iarna şi cele zece minute de desene animate pe care le prindeam sâmbăta sau duminica.

Mulți îmi tot laudă litoralul bulgăresc, aşa că m-am decis să vă laud şi eu litoralul autohton. Merită să mergi la mare în staţiunile româneşti, fie şi numai pentru că toţi cunoscuţii te vor considera cel puţin excentric. Nu mai trebuie să povestesc cum hotelierii noştri sunt aceşti magicieni ai cifrelor, care – nu ştiu cum şi sunt invidioasă din cauza asta – reuşesc să facă un sejur la noi să coste tot atât cât unul cu tot cu transport, cazare şi gâdilat în tălpi în Spania, Grecia sau Turcia.

Dar nu pot să nu adaug şi eu o scurtă istorioară în ton cu experienţele traumatizante cu lucrătorii din servicii de pe litoral. În câteva vorbe: complex hotelier cu apartamente de trei şi cinci stele, ospătari proaspăt aterizaţi pe litoral, şefi de sală uşor stresaţi, meniuri inexistente şi cameriste cărora nu le plăcea monotonia.

Monday, 14 May 2007 13:51

Lăsați cafeaua să zburde liber!

Written by

Sunt un MARE amator de cafea Starbucks. Atât de mare, încât am ales destinaţii de vacanţă bazat pe existenţa, sau nu, a lanţului american în respectivele oraşe. Barcelona, Paris, Atena, Viena, Londra… Şi acum, când stau pe terasa cafenelei din Bucureşti, am senzaţia ciudată şi plăcută că sunt în vacanţă. Ce mai, am fost, şi continuu să fiu, încântat că, în sfârşit, grecii de la Marinopoulos au descoperit România. Dar încântarea e dată NUMAI de cafea. Care nu e nici grecească şi, mai ales, nici românească. În rest, totul, cu excepţia interiorului standard de Starbucks, degajă o atmosferă cu adevărat balcanică.

Sfârşitul de an m-a prins în postura de gazdă (nu, nu mi-am dorit asta sub nicio formă, cred că am fost pedepsită). Şi cum unul dintre prietenii veniţi în vizită a ţinut morţiş să prezinte la lume copilul de numai „trei anişori”, fiecare din cei veniţi să sărbătorească intrarea în UE la mine acasă a trebuit să joace rolul bonei la un moment sau altul.

Îndatoririle erau relativ simple: cineva trebuia să îi citească/traducă progeniturii filmele, desenele animate la care avea chef să se uite (şi DVD-uri erau multe…) Ca să nu creadă nimeni că aş vrea să scap de sarcina de a fi bonă, m-am oferit să păzesc copilul într-o după-amiază când un post de televiziune naţional programase Finding Nemo. Îmi cer scuze, ar fi trebuit să spun „În căutarea lui Nemo”.

 

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 50 guests and no members online

Search