Thursday, 14 February 2013 08:55

Oh, plansul si cand ploua!

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Am citit zilele trecute un articol sau un interviu si imi pare rau ca n-am retinut nici autorul si nici persoana care a promovat articolul pe FB. Nu mai stiu exact nici despre ce era vorba, dar mi-a ramas in minte o anecdota. Persoana intervievata vorbea de o nedumerire a unui antreprenor german care spunea ca “la ei” daca s-ar schimba formularul de TVA ar fi proteste in masa. Daramite daca s-ar schimba TVA-ul de azi pe maine! Si totusi, “la noi” s-a schimbat, antreprenorii s-au adaptat din mers si au continuat sa faca afaceri. “Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi”, ca sa citez poetul.

 

Din anecdota, inteleg ca sunt oameni pe lumea asta care ne invidiaza, dar fara ranchiuna. Ne invidiaza ca am putut sa trecem, in ultimii 100 de ani, prin mai multe forme de organizare statala si suntem in continuare aici. Ne invidiaza ca, in ciuda sau datorita adversitatilor, ne-am slefuit niste calitati. Ca suntem flexibili, ca razbim, ca inovam si incercam sa fim la curent cu ce se intampla mai ceva decat multi altii. Ca suntem agresivi in a ne apara partile bune si ca ne e rusine de partile rele. Asta inseamna ca ni le recunoastem pe cele rele. Si, prin acest simplu fapt suntem mai pregatiti sa evoluam decat multi alti “perfecti”. Ca suntem nemultumiti. Multi nu sunt, atat “la noi” cat si “la ei”.

Stiu, multi veti spune ca am luat-o razna, ca ma influenteaza ploaia de afara, desi vremea n-ar trebui sa aiba legatura cu nemultumirile noastre. Mea culpa, aveti dreptate. Atunci ce are legatura?

As indrazni o ipoteza si un raspuns. Punctul de plecare, ca de obicei la romanii de varsta mea, e inainte de ’89. Ce vreti, avem si noi un reper… Pe vremea aia, critica oficiala nu exista. Constiinta era atat de avansata incat se accepta numai autocritica. Incurajata discret, cu un sut in fund daca era nevoie si cu infierare in sedintele de partid, UTC sau pionieri. A fost momentul in care simtul critic s-a ascutit ca lupta de clasa. Si a intrat in ilegalitate, evident. Si, in lipsa oricaror termeni de comparatie la indemana, a devenit atotcuprinzator. Am ajuns sa credem ca traiam in cea mai neagra… si puneti voi ce doriti in locul punctelor. Tiranie, coruptie, impotenta birocratica, supraveghere, infometare, perioada istorica etc.

Nu spun ca era bine, pentru simplul fapt ca nu-ti trebuia simt critic sa vezi cat era de rau. Spun doar ca frustrarea, lipsurile si inexistenta unor termene de comparatie cu vestul la justa lui valoare au exacerbat acest sentiment de jale nationala. Mie mi se pare ca, de atunci, noi ne vedem pe noi cu mult mai rau decat ar trebui. Si continuam sa o facem, cu un entuziasm debordant, prost directionat.

De la inceputul anului am intrat si eu, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, in lumea social media. Cu un cont de FB prin care incerc sa creez legaturi cu oameni pe care ii cunosc sau pe care nu-i cunosc personal, dar as dori. Si am inceput sa urmaresc informatiile pe care acesti oameni le impart intre ei si altora. Stiu ca nu e o cercetare sociologica si, de altfel, nici nu m-as incumeta la asa ceva. Dar incep sa vad un tipar interesant. Pe langa puzderia de informatii de divertisment si incurajare, citate mai mult sau mai putin relevante din diversi guru si fotografii personale, vad multe postari pe teme “de actualitate”. Vad indignare perfect motivata fata de “ofensiva mediocritatii” sau “vedetele de carton” sau … va las pe voi sa completati. Vad, insa, si o greseala fundamentala. In meseria noastra, de comunicare, s-ar putea numi “a turna gaz pe foc”.

Foarte pe scurt. Orice subiect prost, tabloid, flecar, insulte sau “arogante”, orice subiect negativ, in general, trebuie combatut. Dar nu oricum! Ori de cate ori fiecare dintre voi scrie un nume, descrie o situatie cu detalii, posteaza o emisiune abjecta, nu faceti altceva decat sa turnati gaz pe foc. Practic, nu propagati pararea voastra – pentru ca fiecare are o parere diferit exprimata – ci problema, pentru ca aceasta e unica, identificabila. Intr-o zi, toata lumea vorbeste despre acea problema, o promoveaza, o face cunoscuta si celor care poate au ignorat-o. Nu ajutati la formarea unor opinii diferite ci faceti reclama gratuita. Anglo-saxonii numesc asta “word-of-mouth” sau “viral”. Iar in strategiile de promovare din showbiz notorietatea nu are culoare. Atata timp cat “vedeta” este sub reflector nu conteaza cum si de ce.

Si care e solutia de care vorbeam? Nu e chiar atat de simpla. Pentru ca presupune doua schimbari comportamentale si de paradigma. Prima schimbare e grea – disciplinarea simtului critic. E usor sa faci misto chiar si de lucrurile bune. Daca puteti, acordati-va o clipa de ragaz inainte de a trimite comentariul ala in doi peri. E mult mai greu sa selectezi subiectele pe care sa le critici. Dar daca totusi o faceti, incearcati altfel – in loc sa spuneti inca o data povestea aia abominabila pe care vreti s-o criticati (si astfel s-o promovati la randul vostru), cautati un contra-exemplu din viata voastra sau a altora, de “la noi” sau de “la ei”.

A doua schimbare e si mai grea. Ignorati-i. Nu pur si simplu. Nu le ignorati faptele, greselile, actiunile. Asta ar fi o sinucidere colectiva. Ignorati-i pe “ei”. Nu-i mai pomeniti, nu-i mai promovati involuntar. Dati contraexmple, vorbiti de “noi”. Aratati ca se poate si altfel. Convingeti lumea ca “noi” avem argumentele, nu “ei”.

Iar schimbarea de paradigma o sa-mi puna in cap atat trollii cat si progresistii. Nu suntem altfel. Suntem ceea ce suntem. Cu bune si cu rele. Nici inferiori si nici superiori. Cu destepti si cu prosti, cu academicieni si analfabeti, cu smecheri si creduli si asa mai departe. Suntem ceea ce suntem si maine trebuie sa fim mai buni. Fiecare, insa, trebuie sa inceapa cu el insusi. Apoi ceilalti.

Si inca ceva. Nu se termina niciodata.

Read 3549 times Last modified on Thursday, 14 February 2013 09:00
Andrei Savu

Sunt inginer numai prin diploma, am fost jurnalist IT si economic pentru putin timp si apoi am inceput o aventura care mi-a adus pana acum multe satisfactii si multe zile de cosmar - relatiile publice. Am inceput cu un calculator si un telefon, la propriu, asa cum ii sade bine oricarui consultant si, incet, incet am reusit sa dezvolt o companie. Doar ca ani mai tarziu a venit momentul in care am realizat, impreuna cu Sorana, ca putem face mai mult si mai bine. Asa a aparut Premium Communication, la randul ei incepand cu doi oameni, doua telefoane si doua calculatoare. Acum suntem mai multi si mai maturi, iar in noiembrie 2011 aniversam 10 ani. E mult, e putin… Greu de spus. Dar e, in continuare, o aventura - cu satisfactii si zile de cosmar.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 132 guests and no members online

Search