Da, recunosc. Mǎ numesc Mǎdǎlina şi am văzut Titanic, am plâns la Titanic, mi-a plǎcut Leonardo diCaprio şi la fel ca majoritatea feminină, am aşezat povestea de dragoste dintre Jack şi Rose (presupun că aceste nume sunt necunoscute pentru unii), acolo, pe un peidestal, lȃngǎ poveştile cu prinţi şi prinţese … Nu daţi cu roşii în mine, nu aveam mai mult de 11 ani. Cu timpul am învǎţat să apreciez filmele şi mi-am schimbat gusturile, astfel încat, de fiecare dată, când vedeam un film, în care îşi făcea apariţia diCaprio plecam din start cu prejudecăţi. Şi de fiecare dată greşeam, pentru că de la Titanic încoace Leonardo a demostrat că ştie să îşi aleagă rolurile foarte îndrăzneţ şi tipicar şi nu dă greş niciodată.

De ce mi-am început eu recenzia la Shutter Island cu Leonardo diCaprio? NU pentru că aş fi vreun fan înfocat sau pentru vremurile demult apuse ale Titanicului, ci pentru simplu motiv că el face tot filmul. O da, am uitat să precizez şi contribuţia unui mic şi necunoscut regizor, pe numele său Martin Scorsese.
Despre subiectul propriu-zis al filmului nu o să vă dezvălui prea multe, trebuie să mergeţi să vedeţi, ci o să vă povestesc despre sentimentele pe care mi le-a trezit…de la un extraz sublim până la enervare şi plictis.

Teddy Daniel şi Chuck Aule (Leonardo diCaprio şi Mark Ruffalo) sunt doi poliţişti trimişi să investigheze dispariţia suprinzătoare a unei femei, pacientă a unui spital de psihiatrie. Atmosfera creată te înfioară, pare un film noir de prin anii ’40, menit să se joace cu ochii şi mintea spectatorilor. Toate peisajele sunt transpuse grav, în concordanţă cu starea prin care trece personajul. Totul este conectat şi se pune accent până şi pe cele mai mici detalii. Da, frapează pe alocuri, prin prisma vizualului conturat dramatic, în stilul lui Scorsese. Fiecare cadru, fiecare replică te conduce, încetul cu încetul, spre final. Aceasta este şi marea scăpare, singura de altfel - indreptarea… clişeistică. Subiectul ar fi fost unul bun, dacă nu aş fi văzut în prealabil alte filme, construite pe baza aceluiaşi concept.

Dar am sǎ trec peste, nu de alta, dar, per ansamblu, filmul şocheazǎ minţile tinere  prin imagini construite dezinvolt, care tremurǎ, se schimbǎ, se ȋntrepǎtrund cu fiecare rǎsuflare şi simţire a personajului. Cadrele, natura dezlǎnţuitǎ, celelalte personaje…totul contrazice şi ȋn acelaşi timp totul are legǎturǎ, ca o pȃnzǎ de pǎianjen- un thriller cu accente gotice (da, ȋmi permit sǎ spun asta, chiar dacǎ nu am vǎzut “Gothica”, aşa cum mǎ muştruluia Sorana). Pe mine m-a afectat la nivel vizual, am intrat ȋn lumea personajului şi cu greu am putut ieşi, dupǎ ce s-a terminat filmul. Ultimele imagini m-au bȃntuit pentru multe ore.

Leonardo diCaprio ştie cum să îşi joace rolul, cum să treacă prin toate stările şi să rămână credibil. Am văzut un Leonardo diCaprio matur, care ar face orice să nu îngheţe în apele Atlanticului . Dacă Leonardo de acum ar fi jucat în Titanic, altul ar fi fost finalul, vă spun eu. Ar merita un Oscar!

Probabil că maturitatea şi transpunerea naturalǎ a lui în mii şi mii de personaje, diferit conturate, sunt de fapt şi motivele colaborării cu Martin Scorsese. Regizorul apeleazǎ la Dicaprio, pentru a patra oară, după Gangs of New York, Aviator şi The Departed.

Aşa că, vă invit să ȋndrazniţi sǎ mergeţi la cinematograf sǎ-l vedeţi, pentru că avem nevoie, din când în când, să urmărim un film, nu neapărat pentru subiectul, regia, peisajele, jocul actoricesc, ci pentru starea lăuntrică, destul de ciudatǎ, pe care ţi-o lasǎ imprimatǎ multe zile la rȃnd.

Acestea fiind spuse, nu pot la final, decȃt sǎ vǎ ȋntreb “Is it better to live as a monster or to die as a good man?”….probabil un rǎspuns dificil pentru majoritatea dintre noi. Ce poate fi mai rǎu decȃt o minte tulburatǎ ȋntr-o lume normalǎ?…poate doar o minte normalǎ, ȋntr-o lume tulburatǎ şi nebunǎ…

P.S.1. Dacǎ aş ȋntȃlni acum peştişorul de aur şi mi-ar oferi cele trei dorinţe, prima ar fi ca atunci cȃnd mă fac mare să am bani suficienţi pentru a-mi cumpǎra un cinematograf. M-am săturat să împart filmele cu persoane care, nu au altǎ modalitate mai bunǎ de a pierde timpul decȃt sǎ vinǎ la cinematograf, ȋn speranţa cǎ poate, poate vor vedea un film siropos de dragoste sau, nici mai mult, nici mai puţin, zombies şi fantome. Ei bine, nu! Aşa că mai bine staţi acasă. Învăţaţi să mestecaţi gumă în linişte şi nicidecum la film, să mâncaţi popcorn fără să daţi pe jos, să vă păstraţi iubirea pentru cadre mai intime şi să vă lecuiţi de logoree!!!! Nu mai rȃdeţi la scene dramatice şi nu mai faceţi glume de duzinǎ ȋn timpul filmului! Fără supărare, staţi acasă. (gata, m-am liniştit! )

P.S.2. Poate data viitoare vǎ dezvǎlui care este legǎtura ȋntre “A beautiful mind” şi “Cinderella man”, ȋn afarǎ de Russel Crowe.