sorana-55.jpgNu voi vorbi aici despre filmul lui Cameron, ci despre etica in online. Despre cum intelegem si cum vom intelege de acum incolo sa ne folosim de o lume a democratiei absolute, in care puterea e a fiecarui individ ascuns in spatele avatarului sau, si in care povestea aia cu libertatea mea care nu trebuie sa ingradeasca libertatea ta e… poveste.

Si n-o sa vorbesc teorie, ci o sa dau doar doua exemple pe care, poate, ma ajutati sa le luminez cumva. Tocmai pentru ca pretuiesc libertatea de expresie si mi-as dori ca Internetul sa ramana in afara oricaror reglementari, ma intreb ce-am putea face cand lucrurile o iau rau razna si cand oameni fara vina, vorbind deschis in numele companiilor lor, asa cum ii sfatuim noi mereu, patesc urmatoarele:

Sef de companie scrie un articol de opinie intr-un cotidian cu editie online. In continuarea materialului postat pe site, primeste niste comentarii extrem de urate semnate cu numele unui fost coleg, tot top manager. Colegul respectiv, care nu e semnatarul real al comentariilor, vede si, evident, paralizeaza. Suna si la seful de companie si la publicatie si posteaza, sub acelasi nume dar care de data asta chiar ii apartine, rectificari si scuze la comentariile initiale. Comentariul lui, insa, ramane inscris sub comentariile initiale, rauvoitoare. Voi ce intelegeti? Si cum ati reactiona?

Sef de companie raspunde in scris la intrebarile scrise ale unui blogger, referitoare la o situatie explicita, cu un context clar definit. Materialul rezultat scoate una dintre declaratii din context, generand niste neintelegeri grave, care afecteaza relatia companiei cu o parte din clientii sai directi. Pentru ca bloggerul e de succes, materialele lui sunt preluate de portaluri de stiri si vestea merge in online, fara mari posibilitati de urmarire si retractare punctuala. Cum ar trebui sa reactioneze seful de companie si cum ar trebui sa reactioneze bloggerul? Dar portalurile care i-au preluat materialul? Dar omul de PR din companie, in capul caruia oricum se sparg toate oalele?

Ca oameni de PR, ne-am dori sa tinem cutia aceasta a Pandorei deschisa. Si sa incurajam companiile sa si vorbeasca in online, sa-l si foloseasca asa cum ar merita, sa-l si sustina. Dar ce te faci cu avatarurile? Si cum pot managerii si companiile sa-si pastreze increderea in lumea democratiei absolute, cand aici interlocutorii lor n-au chip, nici responsabilitate, nici grija consecintelor dupa ce arunca galeata de noroi, dar au voce?