De mică am învăţat la şcoală că noi, românii, suntem speciali. Istoria pe care am învăţat-o era plină de bătălii câştigate (şi-atunci de ce am plătit tributuri permanent?), geografia ne arăta că avem toate formele de relief, bogăţiile naturale etc. Pe scurt, totul ne dădea încredere şi ne făcea să ne simţim aproape perfecţi. Şi lucrurile nu s-au oprit la amintirile din copilărie.

Sâmbătă am constatat, cu o bucurie ce mi-a smuls o lacrimă în colţul ochiului drept, că suntem, în continuare, aproape perfecţi.

Cum era weekend, iar la ştiri se prezenta apocalipsa – ger năprasnic, vânt puternic, am hotărât să mergem la munte. Inutil să spun că drumul a fost uscat ca-n palmă, nici urmă de vânt ori ger să crape pietrele, parbrizul etc. Până aici nimic special. Dar când am ajuns la Sinaia, lucrurile s-au schimbat. Am urcat până la Peleş, să-l vizităm. La intrare, surpriza care mi-a produs lacrimile de bucurie: turul palatului, care includea vizitarea parterului, etajului unu şi mansardei, costa nici mai mult nici mai puţin de 70 RON, adică circa 17 euro. E drept, pe site-ul oficial al palatului, acest tur nu este prezentat, ci doar cel intermediar, de 50 RON, adică puţin peste 12 euro. Poate nu e actualizat, aşa că vă voi ruga să mă credeţi pe cuvânt, iar dacă nu puteţi, am şi martori.

De-asta m-am simţit altfel decât europenii „ceilalţi”. Păi dacă vrei să vizitezi Luvru, trebuie să plăteşti 14 euro pentru un bilet de o zi cu acces la colecţiile permanente şi la expoziţiile temporare. Similar, dacă vrei să vizitezi Schoenbrunn, plăteşti 14,5 euro pentru „grand tour”, care include 40 de săli/camere, printre care şi apartamentele Împăratului Franz Joseph şi Împărătesei Elisabeta, şi pentru care beneficiezi şi de un ghid vorbitor de limbă engleză.

Prin urmare, cel puţin la nivel teoretic, ar trebui ca la Peleş să pot vedea lucruri de valoare similară sau chiar mai mare decât în Franţa sau în Austria. Teoretic. Inutil să spun că nu încape comparaţie între Peleş, oricât de mândri am fi de el, şi celelalte obiective turistice pe care le-am pomenit. Administratorii sunt, însă, de altă părere. E drept, m-am gândit şi că numărul turiştilor de pe la noi nu se compară cu cel din Austria sau din Franţa, iar încasările sunt, la rândul lor, incomparabile. Dar, poate, ar trebui să ne gândim şi invers. La asemenea tarife, cam câţi turişti credeţi că mai doresc să viziteze Palatul Peleş? Şi câţi credeţi că decid, asemeni  mie, să nu vadă palatul din principiu, pentru că nu este natural să plăteşti un bilet mai scump decât pentru marile obiective turistice ale Europei?

Ştiam că hainele din Vest sunt mai ieftine, mâncarea de asemenea, nu mi-am închipuit nici o secundă că şi cultura are un preţ mai mic în ţările cu nivel de trai mai ridicat şi cu o istorie mai bogată decât a noastră.