În nomenclatorul de meserii se numeşte „Specialist în relaţii publice” şi are codul 2447, înscriindu-se în categoria „Alţi specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice”. Deşi poate părea o formulare desuetă, această titulatură spune foarte multe despre competenţele unui om de relaţii publice. Înainte însă de a povesti ce face acesta în activitatea lui de zi cu zi, aş nota ce n-ar trebui să lipsească unui bun consultant.

În primul rând, trebuie să fie curios. Să aibă cultură generală şi să fie convins că, oricât ştie, nu e niciodată suficient. Să înţeleagă că nu ajunge să cunoască foarte bine o  anume industrie, ci trebuie să poată jongla tot timpul cu noţiuni economice, financiare şi tehnologice. Astfel, va căpăta acea privire de ansamblu care îl va face un excelent profesionist, indiferent de clientul sau industria cu care lucrează.

În al doilea rând, să aibă răbdare. Răbdare să înţeleagă şi apoi să „traducă” informaţia în diferite limbaje şi pentru diferite medii. La răbdare aş adăuga un oarece simţ al ordinii, ideal pentru a păstra mintea limpede şi agenda în bună regulă.

În al treilea rând, să ştie să scrie. Nu literatură, ci texte clare, la obiect. Nu înseamnă că nu trebuie să fie creativ! Dimpotrivă, fără un pic de imaginaţie priceperea la scris nu e la fel de productivă. Pe lângă scrisul ca atare, mai are nevoie de noţiunea de relevanţă şi cea de valoare de informaţie. Echilibrul dintre aceste ingrediente se va calibra în timp.

În al patrulea rând, dar nici pe departe ultimul, să fie pasionat de ceea ce face. Fără a impune un standard – în fond, fiecare are propriul ritm de viaţă –, cu toate calităţile de mai sus şi un plus de ambiţie pentru a-şi depăşi propriile limite, există foarte multe şanse să se îndrăgostească iremediabil de relaţiile publice.

Şi acum - fişa de post. Deşi fiecare are dreptul la o şansă dacă demonstrează că o merită, indiferent de şcolile pe care le-a făcut, este recomandat ca un om de relaţii publice să aibă studii superioare. Nu discutăm aici despre cât de eficientă este şcoala românească – acesta este un subiect potrivit pentru un alt post. Dar mediul universitar în sine formează un mod de gândire structurat şi un sistem de valori cuprinzător, absolut necesar acestei meserii.

În afară de studii, trebuie să ştie să lucreze cu programe de editare de text, de tabele şi de prezentări – vor fi folosite din plin, în fiecare zi, deci sunt vitale.

Ca practician, cine are calităţile de mai sus va avea două tipuri de atribuţii: administrative şi active. Administrativ vorbind, trebuie să facă monitorizarea presei, să menţină la zi listele de presă (şi prin „la zi” înţeleg monitorizare zilnică a media), să redacteze rapoartele proprii de activitate, să urmărească detaliile contractelor  în cazul unor proiecte sau evenimente speciale.

În ceea ce priveşte atribuţiile active, ele sunt re-active şi pro-active. Pentru cele reactive, consultantul va răspunde la solicitările jurnaliştilor sau ale clientului. Partea proactivă e cea mai provocatoare, dar şi cea mai interesantă. Ca să poată fi proactiv, trebuie să urmărească subiectele pe care le abordează jurnaliştii şi să găsească puncte comune cu aceştia, unghiuri de abordare care să-i intereseze, astfel încât împreună să devină o adevărată echipă care să lucreze pentru cititor. Poate suna preţios, dar este cât se poate de adevărat – cititorul este un judecător fără milă, care are drept de viaţă şi de moarte atât asupra media, cât şi asupra comunicării companiilor.

În plus, un consultant bun trebuie să poată discerne şi decide între mai multe opţiuni de comunicare, astfel încât soluţia pe care o alege să fie cea mai bună raportat la situaţie, mediul în care se află compania, scopul urmărit de client şi publicul ţintă spre care se îndreaptă soluţia respectivă.

N-am să discut despre ierarhii în relaţii publice, pentru că fiecare instituţie îşi are propriile reguli. Dar am să subliniez că respectul faţă de mediul de lucru şi faţă de clientul cu care lucrează este vital. Fie că este „lup singuratic” sau jucător de echipă, acesta nu trebuie să uite că are câte ceva de învăţat de la toată lumea şi că numai aşa se poate dezvolta armonios.

Şi mai este ceva care face din specialistul de relaţii publice un bun consultant - un „ceva” care este foarte greu de prins într-o definiţie. I-aş spune eleganţă, dar nu este numai atât. I-aş spune bun simţ, dar nu ar fi complet. I-aş spune farmec, dar nici asta nu e tot. Luaţi câte puţin din fiecare şi veţi avea o idee asupra acestui „ceva” ce prezintă consultantul nu numai „intelectual şi ştiinţific”, ci şi ca om.