Ediţia de anul acesta a Olimpiadelor Comunicării merită a fi reţinută (şi încă nu s-a încheiat, mai e festivitatea de premiere). E primul an când particip ca şi client, e prima dată când sunt în capătul celălalt al brief-ului.

Student fiind, în studenţimea mea, am participat de patru ori la Olimpiade şi nu de puţine ori am vorbit de „bine” pe cei care au redactat brief-ul. Atât de mult îi pomeneam atunci când lucram, că ajungeau sughiţând la prezentarea finală. De data asta, însă, lucrurile s-au schimbat, destinele s-au răsturnat şi zarurile s-au aruncat: Nu voi fi un client înjurat!, mi-am zis.

Şi am pus la cale, alături de colegii mei, un brief frumos, complet, complex, inteligibil. La soare te puteai uita, la el ba! Parerea mea! Şi l-am trimis către organizatori, ei au spus OK şi iată-ne cu echipa 5 O’Clock TeaM în marea finală a OC-urilor.

Dacă ar fi să compar emoţiile de pe vremea când eram student cu cele de acum, pot spune că sunt cel puţin la fel de intense. Niciodată nu mă gândisem cum e să stai în papucii clientului, să observi cum lucrează echipa, să-i ajuţi atunci când au nevoie de ceva.

De pe vremea studentiei am retinut ca lucrul cel mai greu e să te întâlneşti cu un client care nu vrea nici în ruptul capului să înţeleagă unde se află el, ca şi companie. Pai, tocmai aţi trecut printr-o criză de imagine!, ziceam noi. Noi, criză? Nici o criză! Care criză? Oricum ce facem noi aici e fictiv, zicea el. Fictiv, nefictiv, mie îmi place să fie aplicat. Şi dacă nu poate fi aplicat, atunci nu e real.

La Olimpiadele Comunicării 2009 a fost bine, cel puţin din punctul meu de vedere. Ştiu că brief-ul şi lucrul cu clientul contează mai mult de 50% din prezentarea finală, de aceea am încredere în 5 O’Clock TeaM că vor face o figură frumoasă. Dacă nu, o să fac eu o figură